VIDEO Operațiune de amploare a poliției în București. Percheziții într-un dosar de contrafacere cu haine și parfumuri. Două persoane, reținute

Publicat: 14/12/2023, 09:56

La data de 13 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5 au desfășurat o operațiune de amploare punând în executare un mandat de percheziție domiciliară într-un dosar penal referitor la punerea în circulație a unor produse cu mărci identice sau similare cu cele înregistrate oficial.

În fapt, în cursul anului 2023, trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 22 și 46 de ani, ar fi comercializat, prin intermediul unor conturi create pe rețelele de socializare, produse de îmbrăcăminte și parfumuri, purtând însemnele unor mărci consacrate, susceptibil a fi contrafăcute.

Din cercetări, s-a stabilit că toate comenzile ar fi fost plasate, atât prin intermediul rețelelor de socializare, prin transmiterea unui mesaj, cât și prin intermediul unei aplicații de mesagerie, iar produsele postate, ce purtau însemnele unor mărci consacrate, nu aveau o descriere sau un preț de vânzare, potențialul client fiind îndrumat să contacteze vânzătorul în privat, prin cele două modalități.

De asemenea, persoanele care administrau pagina ar fi pus la dispoziție o adresă din Sectorul 5, unde bunurile puteau fi vizualizate și probate de către potențialii clienți.

În vederea probării activității infracționale a bănuiților, la data de 13 decembrie 2023, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate 690 de produse de îmbrăcăminte și parfumuri, susceptibil a fi contrafăcute, AWB–uri aferente livrărilor efectuate printr-o firmă de curierat, laptopuri, precum și 600 de euro și 40.920 de lei.

Persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arată într-un comunicat al poliției.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar